poetul Alexandru Sihleanu

Alexandru Sihleanu (6 ianuarie 1834, Bucureşti - 14 martie 1857, Bucureşti) este un poet. Este fiul Mariei (născută Popescu) şi al paharnicului Zamfirache Sihleanu. După copilăria petrecută pe moşia părintească din ţinutul Buzăului, după anii de învăţătură la Pensionul „Monty" şi la Colegiul „Sf. Sava" din Bucureşti, la 18 ani Sihleanu se afla la Paris, unde va obţine bacalaureatul în 1853, la Liceul „Louis le Grand". Câtva timp a frecventat şi cursurile Facultăţii de Drept. A fost coleg cu A.I. Odobescu şi, alături de acesta, publica în „Junimea română", revista scoasă de studenţii români din Paris în mai-iunie 1851. La întoarcerea în ţară intră în cercul ziarului „Concordia" (1855). Moare pe neaşteptate, de dalac, la nici 23 de ani. A fost reînhumat, în 1877, la Sihlea.

Volumul Armonii intime (1857) strânge douăzeci şi patru de poezii - toată creaţia lui Sihleanu. Prin modele şi temperament, nota dominantă este romantică. Pasionat, violent, poetul îl imită pe Byron, văzându-se sub zodia unui destin tragic. Mânat de o chemare nelămurită, ar vrea să zboare spre alte tărâmuri; sufletul îi arde, avid de „senzaţii / de-acele ce doboară", de privelişti „sângeroase". Vijelia, spaima, duhul celui rău ţin în stăpânire lumea (Strofe, Sonet III). Baladele Logodnicii morţii şi Strigoiul sunt nocturne şi fantastice, urmând motivele byroniene din Oscar of Aha şi Vampirul. Autentic este fiorul în faţa sălbaticelor pustietăţi din descrierile carpatine. O Barcarolă are note luminoase ce prefigurează idila eminesciană, după cum Ce e mai dulce-n lume? şi La patria anunţă Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie.

Sihleanu nu a putut da o expresie definită înclinaţiei sale pentru poezie, dar limba lui, fără asperităţi, limpede, atinge, pe alocuri, sonorităţile de „liră de argint", întrevăzute mai târziu de Mihai Eminescu în Epigonii. G. Călinescu îi dedică un portret memorabil: „Între lirismul de iatac al lui Alecsandri şi nemişcarea lunatică a lui Eminescu, Sihleanu ar fi adus, de trăia mai mult, un temperament sangvin, furtunos, de fiu de boier cult trăind între salon şi sălbăticia de la moşie, biciuit de turburea ereditate pe jumătate aristocratică, pe jumătate câmpenească. Complexitatea bărbatului rafinat şi barbar totdeodată, pe care se va încerca s-o înfăptuiască Macedonski mai târziu, o găsim la Sihleanu nefabricată. Instinctul războinic, literar la romantici, la el născut în tradiţia unui trecut frământat şi crunt, este autentic".
Opera

• Armonii intime, Bucureşti, 1857; ediţia Elena Grădişteanu, Bucureşti, 1871; ediţie îngrijită şi prefaţă de Constantin-Zamfir Ghica, Bucureşti, 1896; ediţie îngrijită şi prefaţă de N. Iorga, Vălenii de Munte, 1909.