MUŞCĂTURILE DE ANIMALE
Muºcãturile de animale reprezintã o categorie specialã de plãgi
provocate de animale domestice (câini, pisici, cai, porci) sau
sãlbatice (urºi, lupi, mistreþi) sau chiar de om. Principalul lor pericol
îl reprezintã inocularea în organism, prin saliva animalului, a unor
boli infecþioase severe, cum ar fi turbarea (rabia), febra zgârieturii
de pisicã, spirochetoza ictero-hemoragicã, febra muºcãturii de
ºobolan, tetanosul, hepatita B etc. Pe lângã acestea, intrã în discuþie
posibilitatea apariþiei infecþiei curente a oricãrei plãgi, fracturile
(dacã au fost cauzate de mamifere mari) ºi sechelele estetice prin
vindecarea vicioasã a plãgilor extinse.
Se apreciazã cã anual, în SUA, se produc peste 100.000 de
muºcãturi de animale, dintre care 80-90% sunt imputabile câinilor.
Boala cu cel mai mare risc, prin incidenþã ºi prin imposibilitatea
de a o trata eficient, rãmâne turbarea (rabia). În lume, mor anual
aproximativ 800 de oameni prin turbare. Aceasta este luatã, în
25% din cazuri, de la animalele domestice ºi, în 75% din cazuri,
de la animalele sãlbatice.
Riscul de îmbolnãvire diferã de la un animal la altul: foarte
ridicat prin muºcãturã de liliac, vulpe, viezure, râs; risc mediu
pentru pisicile ºi câinii de curte; risc redus pentru pisicile ºi câinii
de apartament, iepuri ºi rozãtoare.
Simptomatologie
Imediat dupã muºcãturã este evidentã plaga muºcatã, pe care,
deseori, rãmân imprimate urmele dinþilor.
Simptomatologia turbãrii, pânã sã devinã evidentã, necesitã
un interval de timp de sãptãmâni sau luni de evoluþie. Atunci când
apar, aceste simptome se manifestã prin: febrã, dureri de cap,
parestezii (amorþeli), anxietate, disfagie (dificultãþi la înghiþire),
fotofobie (nu suportã lumina), convulsii, paralizii, care evolueazã
spre deces.
Tratament
Tratamentul plãgii muºcate se face într-un mod similar plãgilor
obiºnuite: se spalã cu mari cantitãþi de soluþii dezinfectante ºi se
panseazã steril. Atenþie: nu se sutureazã plaga ºi se face obligatoriu
profilaxia tetanosului.
Profilaxia antirabicã se face la clinicile de boli infecþioase, dupã
urmãtorul protocol:
Animal cu risc înalt, care nu a fost prins: profilaxie obligatorie.
Animal cu risc înalt, dar care a fost prins: profilaxie, dacã este
confirmatã turbarea la animalul respectiv.
Animal cu risc mediu sau scãzut, care nu a fost prins: profilaxie
de siguranþã.
Animal cu risc redus, care a fost prins: se þine animalul sub
observaþie o sãptãmânã. Dacã acesta devine bolnav: profilaxie;
dacã rãmâne sãnãtos: nu este necesarã vaccinarea antirabicã.
Sarcina nu este o contraindicaþie a vaccinãrii antirabice.
Ca regulã de bazã, orice muºcãturã de animal trebuie examinatã
de doi medici: medicul chirurg ºi medicul infecþionist!
MUŞCĂTURILE DE ŞARPE sunt reprezentate, în marea lor
majoritate, la noi în þarã, de muºcãturile de viperã. Aceasta
injecteazã venin prin intermediul dinþilor canaliculaþi, situaþi pe
maxilarul superior.
Diagnostic
Diagnosticul iniþial se pune pe baza informaþiei date de bolnav
ºi pe baza semnelor locale: urmele lãsate de cei doi dinþi
(muºcãtura), din care uneori se pot scurge mici picãturi serosanguinolente.
Dupã câteva minute de la muºcãturã apare durerea în zona
respectivã, precum ºi un edem dureros în jurul leziunii care se va
transforma într-o zonã violacee, ce se va extinde cãtre rãdãcina
membrului.
Dacã echimoza nu apare în primele 30 de minute, se considerã
cã vipera nu ºi-a injectat veninul.
Semnele locale sunt însoþite uneori ºi de semne generale:
anxietate, transpiraþii, greþuri, vãrsãturi, dureri abdominale,
hipotensiune, tahicardie, mergând pânã la convulsii, insuficienþã
respiratorie acutã ºi stop cardio-respirator, când existã o reacþie
anafilacticã gravã.
Tratament
Tratamentul muºcãturii de ºarpe începe cu repausul strict al
bolnavului, în poziþie culcatã, ºi imobilizarea segmentului de
membru muºcat.
Se aplicã o bandã elasticã, suficient de largã încât sã permitã
circulaþia venoasã ºi arterialã a sângelui, dar care sã realizeze o
compresiune limfaticã (sã permitã introducerea degetului arãtãtor
sub bandã). Deºi multã vreme s-a considerat o mãsurã de prim
ajutor eficientã, astãzi se considerã cã este contraindicatã punerea
unui garou: este ineficientã pentru sistemul venos ºi poate deveni
periculoasã pentru sistemul arterial. Dupã montarea benzii, se
începe dezinfecþia localã a plãgii, ca în cazul unei muºcãturi de
animal. Dacã este posibil, zona muºcatã se rãceºte cu gheaþã.
Sunt contraindicate: debridarea ºi cauterizarea plãgii, fãcute de
rutinã, precum ºi clasica aspiraþie cu gura. Aceasta este, de cele
mai multe ori, ineficientã, putând deveni ºi periculoasã, dacã existã
leziuni ale cavitãþii bucale. Existã însã un dispozitiv pe care unele
truse de prim ajutor îl au, numit Aspivenin, care este capabil sã
reducã semnificativ cantitatea de venin de la locul muºcãturii.
Dupã acordarea primului ajutor, bolnavul este adus imediat la
spital. Aici se vor continua mãsurile de reanimare ºi se va aprecia
dacã bolnavul necesitã sau nu ser antiveninos. Din fericire, cele
mai multe dintre muºcãturile de viperã evolueazã fãrã complicaþii
severe, din cauza inoculãrii minime sau nule.
Se va face, de asemenea, profilaxie antitetanicã ºi tratament cu
antibiotice.
ÎNŢEPĂTURILE DE INSECTE
Înþepãturile de insecte sunt produse, în cea mai mare parte, de
hymenoptere (albine, viespi, furnici) care produc între 30 ºi 50
decese/an în SUA, din cauza reacþiilor anafilactice consecutive,
dar ºi de diptere, unele specii de ploºniþe ºi gândaci, pãduchi, purici.
Dintre artopode, sunt incriminate îndeosebi scorpionul ºi cãpuºa.
În cele mai multe situaþii, muºcãtura acestora este inofensivã,
soldându-se doar cu o reacþie localã uºoarã. Teoretic, doza letalã
pentru un adult este de 400 de înþepãturi.
Simptomatologia înþepãturilor de insecte poate fi împãrþitã în
douã categorii de semne:
Semnele locale constau în existenþa unei plãgi punctiforme,
eventual centrate de un ac, dacã a fost produsã de o albinã, o
infiltraþie localã caldã, roºie ºi, mai rar, un edem extensiv cu
urticarie.
Semnele generale sunt minore în formele uºoare, dar în formele
grave pot apãrea hipotensiunea, tahicardia, colapsul,
bronhospasmul, edemul laringian ºi chiar convulsii ºi comã, apãrute
pe fondul unei reacþii anafilactice.
Înþepãtura pãianjenului cafeniu produce necroza þesuturilor
învecinate, febrã, frison, greþuri, vãrsãturi, iar în cazurile grave,
anemie hemoliticã, trombocitopenie (scãderea numãrului de
trombocite).
Înþepãtura „vãduvei negre” (o altã specie de pãianjen) produce
o durere intensã localã, care dispare relativ repede, fiind înlocuitã
de crampe musculare, dureri abdominale, dureri de cap, transpiraþii
ºi greþuri.
Tratamentul în formele uºoare începe cu extragerea acului,
acolo unde este cazul. Extracþia nu se face prin stoarcere! Locul
înþepãturii se dezinfecteazã cu o soluþie antisepticã uzualã, apoi,
local, se poate aplica gheaþã. Existã anumite creme cu conþinut
steroid, care se pot aplica pe zona înþepatã.
Înþepãtura „vãduvei negre” ºi a pãianjenului cafeniu necesitã
un tratament specific, fãcut la spital, având un potenþial de evoluþie
mult mai grav.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu