Fitoterapia este cea mai veche ramură a medicinii. Ea a fost folosită pentru tratareabolilor în toate culturile cunoscute, de la cele mai dezvoltate, până la cele maiprimitive. Papirusul egiptean Ebers conţine 900 de reţete fitoterapeutice. Egipteniierau familiarizaţi cu aproximativ o treime din toate remediile de acest gen pe carele cunoaştem astăzi. Ei utilizau atât ienupărul, usturoiul, chimenul, cimbrul, uleiulde ricin şi altele, cât şi macul, din care se extrage opiumul, pentru producerea unor analgezice precum morfina şi codeina.Aztecii cunoşteau şi ei un număr impresionant de preparate din plante. Mediculspaniol dr. Francisco Hernandez, reprezentatul coroanei spaniole pentru cercetărimedicale în Indiile de Vest, a descris în voluminosul său tratat „Istoria naturală aLumii Noi" un număr de 1200 de remedii folosite de azteci. Acest popor străvechiavea nu numai preoţi, prezicători ai viitorului şi vrăjitori, ci şi farmacişti şi vraci, care îşi tratau pacienţii cu remedii fitoterapeutice.Chiar şi în vestigiile Chinei antice au fost descoperite câteva tratate de fitoterapie,între ele fiind şi celebra lucrare Pen Tsao Kang Mu, cu ilustraţii detaliate pentrufiecare plantă. Vracii chinezi foloseau deja în urmă cu circa patru mii de ani plantaEphedra sinica pentru tuse şi boli de plămâni. Multe din siropurile contra tuseicare se folosesc astăzi conţin efedrina, adică tocmai substanţa activă extrasă dinEphedra sinica. Probabil că remediul tradiţional chinezesc cel mai popular astăzieste rădăcina de Ginseng, folosită împotriva impotenţei şi ca tonicgeneral. Cercetările ştiinţifice au arătat că rădăcina aceasta conţine substanţe cuacţiune stimulantă moderată.Am putea adăuga aici multe alte date despre folosirea fitoterapiei şi în alte culturiale antichităţii, cum ar fi Babilonul, Imperiul Incaş, India, Grecia şi ImperiulRoman. Istoria a consemnat nenumărate tratate voluminoase despre preparate ciudate din plante (însoţite de descântece şi formule magice), al căror efectbiologic a fost astăzi redescoperit şi demonstrat pe cale ştiinţifică.Chiar şi Biblia menţionează această artă a vindecării. Spre exemplu, în CarteaRegilor 20, 7 ni se spune care a fost remediul folosit pentru boala regelui lezechia:„Şi a zis Isaia: «Luaţi o turtă de smochine!» Şi au luat o turtă de smochine şi aupus-o pe rană şi s-a însănătoşit lezechia."în evul mediu cunoştinţele despre fitoterapie s-au păstrat în mănăstiri. Unul din tratatele celebre din această perioadă, scris în anul 820 şi păstrat la mănăstirea St.Gali din Elveţia, începe astfel: „în Numele lui Hristos se găseşte temelia artei vindecării". Medicul cel mai celebru al evului mediu a fost fără îndoialăTheophrastus Bombastus von Hohenheim (1493-1541), cunoscut şi subpseudonimul Paracelsus, în a cărui ideologie se combină mistica creştină, filosofiaorientală şi magia neagră. Pe de o parte el predica generaţiei sale: „Bolnavul careîşi pune nădejdea în medicamente nu este creştin. Creştin este acela care îşi punenădejdea în Dumnezeu." Pe de altă parte, după cum a arătat celebrul psihanalistC.G. Jung, „alături de acest gen de spiritualitate, Paracelsus a dat curs şi altuia,într-o măsură aproape înfricoşătoare: nu a existat nici o formă de ghicire şi magiepe care n-a practicat-o sau pe care n-a recomandat-o altora". Deşi vorbeşte multdespre Dumnezeu, „Care a dat puterea plantelor de a vindeca omul de boli, astfelîncât să nu fie îngenuncheatde moarte prematur", adevăratul său Dumnezeu este Natura, iar îndrumătorii săisunt puterile demonice. El a făcut chiar reproşuri la adresa medicilor din vremeasa, criticându-i pentru faptul că nu înţeleg magia.Lucrările lui Paracelsus au avut o mare influenţă asupra generaţiilor de vindecătorinaturişti care au urmat, iar ideile sale mai sunt considerate şi astăzi temeliapracticii medicale holiste. Din acest motiv, tensiunea dintre o religiozitatesuperficială şi ocultismul propriu-zis a fost problema multor fitoterapeuţi de-alungul secolelor şi până astăzi.
2.Plantele împotriva cancerului în viziunea medicinii moderneFără aportul substanţelor extrase din plante nici nu am putea concepe medicinamodernă. Foarte multe medicamente, la care nici nu ne-am fi gândit, suntpreparate pe baza unor extracte din plante.Spre exemplu, ştiaţi că medicamentele cele mai importante folosite pentrutratamentul cancerului sunt de origine vegetală? Alcaloizii vincristină şi vinblastină sunt extraşi dintr-o plantă ce creşte în Madagascar. Cu ajutorul acestor substanţe s-au obţinut succese importante în tratarea bolii Hodgkin, a leucemieilimfatice acute şi a tumorii lui Wilms (o boală rară de natură tumorală ce selocalizează la nivelul rinichilor copiilor). Acolo unde nu existau speranţe în urmăcu numai 20 de ani, astăzi mulţumită preparatelor din plante atenuarea bolii eposibilă în 80 - 90% din cazuri.
Multe asemenea substanţe influenţează sistemul nervos. Cele mai importanteanalgezice sunt derivate din plante, în locul aspirinei, spre exemplu, se poate folosi unextract de coajă de salcie sau de plop. Ambele conţin aceeaşi substanţă activă, însădozajul ei este mai uşor de făcut folosind tablete. In plus, tableta conţine şi o substanţăneutralizantă a acidului acetilsalicilic, prevenind astfel afectarea mucoasei gastrice.Am arătat deja câteva lucruri despre importanţa substanţelor extrase din mac (morfinaşi derivatele ei). Aproape la fel de importantă precum bisturiul medicului estesubstanţa numită curara, utilizată astăzi în anestezie pentru a relaxa muşchii, deşiindienii o foloseau pentru a otrăvi vârful săgeţilor.Plantele s-au dovedit de mare ajutor şi în domeniul bolilor cardiovasculare, o mareplagă a omenirii contemporane. Ce ne-am face astăzi fără digoxină, o substanţăextrasă din degetariţă? Mai mult de un milion de americani folosesc zilnic aceastăsubstanţă pentru a rămâne în viaţă. Fără digitalis şi derivatele ei, inima acestor oamenin-ar reuşi să-şi facă datoria şi ar muri din cauza insuficienţei cardiace congestive.O altă boală răspândită a zilelor noastre este hipertensiunea arterială, care a fost iniţialtratată tot cu extrase din plante, înainte de anul 1950, soarta hipertensivilor erapecetluită: urmau să sufere un atac de cord şi un blocaj renal. Descoperindu-se însă oanumită substanţă activă în planta Rauwolfia, mulţi dintre ei au putut fi salvaţi,ducând acum o viaţă normală. Planta respectivă era cunoscută de mii de ani înmedicina ayurvedică indiană pentru efectul ei calmant.Există multe alte boli care se tratează cu substanţe extrase din plante. Glaucomul,spre exemplu, are ca, remediu o substanţă extrasă dintr-o specie de fasole
nigeriana. Astmul poate fi atenuat cu efedrina şi teofilină, iar secreţia de mucus dinbronhii este dizolvată folosind sirop produs din planta Ipecacuanha. Nenumărateplante au un efect reglator asupra sistemului digestiv: unele produc efect vomitiv,altele sunt antispastice, bananele produc constipaţie, pe când uleiul de ricin areefect invers. Un nou accent se pune pe cercetarea fibrelor celulozice, constatându-se că oamenii cu o dietă săracă în această componentă sunt mai expuşiîmbolnăvirii de cancer.Aceste câteva exemple demonstrează că medicina modernă nu poate fi separată defitoterapie. Acolo unde se remarcă efecte benefice, medicina preia substanţa activăa plantelor. Tehnologia actuală a făcut posibil ca multe din substanţele active dinplante să fie sintetizate artificial pe cale chimică şi produse în formă pură. Acestfapt prezintă două avantaje:1. Medicul poate determina mai exact dozele. De exemplu, este mult mai simplusă prescrie două tablete de digoxină, al căror conţinut de substanţă activă îlcunoaşte cu exactitate, decât două picături de tinctură de degetariţă, în careconţinutul de substanţă activă e mai greu de apreciat. Riscul de a trecelimita dintre producerea efectului benefic şi intoxicaţie este astfel evitat.2. Substanţele toxice care se găsesc în aceeaşi plantă sunt astfel îndepărtate. Ideeacă „remediile biologice" sunt întotdeauna lipsite de riscuri nu este deloc adevărată.Multe plante conţin substanţe extrem de otrăvitoare, care pot fi folosite uneoridoar în concentraţii foarte mici.pr.Rodion
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu