Anemia, tulburarile de asimilare a mineralelor (in special a calciului si a magneziului) - se face o cura de 21 de zile cu drojdie de bere. Este un remediu nu doar foarte bogat in minerale si vitamine, dar care si ajuta la metabolizarea corecta a acestora. Mai mult, s-a demonstrat faptul ca administrarea de drojdie de bere stimuleaza producerea de catre organism a elementelor figurate ale sangelui, ceea ce deschide noi perspective in tratarea anemiei, dar si a tulburarilor de coagulare, precum si a altor boli ale sangelui.
Hepatita virala A, B si C - doctorul german A. Schrauzer a studiat vreme de 18 ani felul in care organismul uman se apara in fata infectiilor cu virusuri hepatice. El a observat in studiile pe animale de laborator ca rezistenta in fata acestor virusuri creste foarte mult atunci cand se administreaza drojdie de bere. "De vina" pentru aceasta imunitate sporita sunt niste compusi pe baza de seleniu, care ajuta activitatea unor celule ale sistemului imunitar.
Raceli si boli infectioase in general, deficiente imunitare - se administreaza vreme de 2-3 saptamani cate trei lingurite de drojdie proaspata pe zi. Seleniul, precum si anumite vitamine continute de acest produs natural, maresc foarte mult rezistenta organismului la orice gen de infectie.
Supragreutate, obezitate - studii americane arata ca tratamentele de 20 de zile cu drojdie de bere, repetate de mai multe ori la rand, ajuta la scaderea in greutate. Aceasta remarcabila proprietate se datoreaza cromului continut din belsug de drojdia de bere, oligoelement important si intr-o alta maladie in care acelasi remediu ajuta foarte mult, si anume diabetul.
Boli cardiovasculare cronice - consumul de drojdie de bere regleaza nivelul colesterolului in sange, aduce la valorile normale tensiunea si favorizeaza activitatea miocardului. Studii comparative efectuate au aratat ca persoanele cu boli cardiace care consuma sistematic acest supliment alimentar au cu 30% mai putine probleme decat cardiacii din loturile martor.
Paralizie, Parkinson, Alzheimer - se face in fiecare luna o cura de cate doua saptamani, in care se consuma zilnic 3-4 lingurite de drojdie de bere. Este un tratament cu o puternica actiune reintineritoare, cu efecte tonice asupra intregului sistem nervos. Acelasi tratament este valabil si in depresie, precum si in tulburarile psihice generate de stres.
Psoriazis, sclerodermie, afectiuni dermatologice in general- se fac cure de o luna cu drojdie de bere (4 lingurite pe zi), cu o saptamana de pauza. Complexul de vitamina B, precum si anti-oxidantii continuti de drojdie sunt de un real ajutor pentru imbunatatirea metabolismului celular la nivelul pielii.
Acneea - se face tratamentul intern descris mai sus, la care se adauga masti obtinute din: 2 lingurite de drojdie de bere, 2 linguri de ulei de masline si 2 linguri de miere lichida. Amestecul se omogenizeaza si apoi se intinde pe ten, unde se lasa vreme de 30 de minute, dupa care se spala cu apa calduta.
Precautii la tratamentul cu drojdie
Cu exceptia persoanelor alergice la acest produs, nu se cunosc contraindicatii la tratamentul cu drojdie. Uneori, administrarea interna a drojdiei de bere poate da o usoara balonare, caz in care se va administra un carminativ usor, cum ar fi praful de chimen sau de anason, din care se ia cate o jumatate de lingurita de 3 ori pe zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu